Potenţialul turistic al judeţului Mehedinţi îl formează grandiosul peisaj format de fluviul Dunărea şi de defileul său, de diversitatea reliefului din zona muntoasă, de existenţa elementelor floristice şi faunistice deosebite, multe dintre ele fiind înscrise în rezervaţii ştiinţifice, la care se adaugă impresionante mărturii ale unui trecut de milenii, exprimat printr-o serie de monumente istorice, de arhitectură şi artă, unele unice prin valoarea si ineditul lor.
Municipiul Drobeta Turnu Severin, prin poziţia sa, la ieşirea Dunării în defileu, dar şi datorită numeroaselor sale obiective social-istorice şi culturale, ar putea constitui un centru polarizator al industriei turistice mehedinţene.
Principalele obiective turistice severinene sunt:
- Ruinele podului lui Traian (pod construit înperioada dintre războaiele dacice purtate de împăratul Traian împotriva lui Decebal)
- Castrul Drobeta (realizat în aceeaşi perioadă cu podul lui Traian)
- Ruinele bisericii medievale aşezată lângă castrul roman
În partea de sud a municipiului, pe malul Dunării, se află monumentala clădire a muzeului Porţile de Fier, cu secţii de istorie, arheologie, etnografie, ştiinţele naturii şi un deosebit acvariu.
Principalele zone turistice ale judeţului, în afara municipiului Drobeta Turnu Severin sunt:
-Zona Porţile de Fier I, cu defileul Dunării, clisura cu Cazanele Mari şi Mici, lacurile de acumulare, sistemul hidroenergetic şi de navigaţie, numeroase viaducte înălţate deasupra unor văi sălbatice, municipiul Orşova, desfăşurat sub formă de amfiteatru pe malul golfului Cerna, iar deasupra acestuia, Mânăstirea Sfânta Ana.
-Ostrovul Şimian – insulă situată în aval de Drobeta Turnu Severin, unde a fost strămutată cetatea de pe fosta insulă Ada-Kaleh, aflată acum sub apele lacului de acumulare.
-Zona de nord a judeţului, caracterizată prin frumuseţea peisajului. Aici se găseşte oraşul Baia de Aramă unde se poate vizita Biserica Sfinţii Voievozi, ridicată în stil bizantin şi pictată in sec. al XVII-lea. La circa 4 km nord-vest de Baia de Aramă se găseşte complexul carstic Ponoare, reprezentat prin mai multe monumente ale naturii (podul natural de la Ponoare, lacurile carstice Zatonul Mare şi Mic, peştera Ponoare şi platoul de lapiezuri de deasupra peşterii). Tot în această zonă se află peştera Topolniţa, cu o lungime explorată de 10.330 m, fiind a doua ca mărime din ţară.
Nu departe de oraşul Baia de Aramă se află staţiunea balneo-climaterică Bala cu ape termo-minerale. Apele minerale de la statiunea Bala sunt la fel de bune ca şi cele de la Herculane, iar în unele privinţe chiar mai bune şi mai puternice decât acestea, dar din păcate rezervele de ape minerale sunt insuficient exploatate.
-Zona Strehaia, situată la circa 40 km de Drobeta Turnu Severin, cu cetatea Mânăstirii Strehaia, construită în jurul anului 1500, pădurea de tei, iar către est, Mânăstirea Gura Motrului.
Un loc distinct în cadrul judeţului îl ocupă rezervaţiile naturale. Dintre acestea amintim:
Rezervaţia botanică Cracul Găioara
Colilia Porţilor de Fier vegetează pe Cracul Găioarei, singurul loc din lume unde a fost întâlnită. Pajişti cu colilia Porţilor de Fier, bine conservate, au fost identificate pe versantul dunărean al Cracului Găioara.
Rezervaţia botanică Valea Oglănicului este situată în aval de Gura Văii, în dreptul Insulei Ostrovul Banului, având o floră şi faună bogată în elemente specifice Porţilor de Fier.
Rezervaţia botanică Cracul Crucii se găseşte în dreptul barajului, deasupra tunelului Moşul şi se întinde până pe platoul denumit de localnici „Crucea Sfântu Petru”. Aici se întâlnesc pajişti de o rară valoare peisagistică.
Rezervaţia botanică Gura Văii- Vârciorova este considerată un El Dorado floristic, această zonă se evidenţiază prin bogăţia speciilor de plante, multe dintre ele reprezentând rarităţi pentru flora ţării noastre şi sunt prezente în toate etajele de vegetaţie.
Rezervaţia botanică Faţa Virului se află la 4,5 km de Vârciorova spre Gura Văii, în faţa Porţilor de Fier, între apa Slătinicului şi Creasta Virului. Relieful variat, foarte frământat, micile cascade şi cheile dau un pitoresc aparte acestei zone. Aici se află pajişti cu mărarul Porţilor de Fier, specie caracteristică Defileului Porţile de Fier.
Rezervaţia botanică Dealul Dohomnei este situată între Valea Bahnei şi Valea Vodiţei. Aici sunt protejate pădurile de „osieci”, dar şi pădurile seculare în care predomină alunul turcesc şi gorunul.
Rezervaţia paleontologică Bahna se află între localităţile Iloviţa şi Bahna, la 4 km de şoseaua naţională. Este unul dintre cele mai vechi şi interesante puncte fosilifere din ţară, de mare valoare ştiinţifică. Calcarele recifale conservă o faună fosilă veche de 16 mil. ani.
Rezervaţia complexă Cazanele Mari şi Cazanele Mici este situată între Valea Ogradena şi pârâul Ogaşul Turcului, unde Dunărea străbate două chei grandioase Cazanele Mari şi Cazanele Mici, separate de bazinetul de la Dubova.
Aici, la baza abruptului , apar întinse arborete de fag, cărpiniţă, mojdrean, alun turcesc. Pe abrupturile inaccesibile creşte laleaua de Cazane, stânjenelul de stâncă, clopoţeii Cazanelor, săpunariţa roşie.Vipera cu corn, vulturul de mare, lăstunul de stâncă, broasca ţestoasă de uscat sunt elemente reprezentative ale faunei locale.
În Cazanele Dunării predomină un relief calcaros reprezentat prin doline, lapiezuri şi peşteri. Peşterile Veterani, Climente, Ponicova au fost locuite din epipaleolitic până în sec.XVIII.
Rezervaţia paleontologică Sviniţa situată pe văile Saraorschi, Ţiganilor şi Vodiniciki, este unul dintre cele mai importante puncte fosilifere din Carpaţi. Calcarele roşii de la Sviniţa conţin cea mai bogată faună de amoniţi din ţară. Amoniţii, aceşti melci uriaşi, contemporani cu dinozaurii, puteau să ajungă la un diametru de 2 m. În această arie de interes ştiinţific internaţional, amoniţii sunt reprezentativi pentru Jurasicul mediu (176 mil. ani).
Podul natural de la Ponoare este o arcadă naturală de circa 25 m lungime, 8 m lăţime şi 14 m înălţime. Format prin prăbuşirea tavanului unei peşteri, este un fenomen unic în ţară.
Peştera de la Pod, cu o lungime de 633 m, este originea Podului natural de la Ponoare.
Peştera Zăton, situată în zona ponorului Zăton, are o lungime de 105 m.
Lacul Zăton este unul dintre cele mai frumoase lacuri de origine carstică din ţară.
Câmpurile de lapiezuri reprezintă cel mai valoros element al acestui complex, cel mai remarcabil câmp de lapiezuri din ţară. Acesta oferă un peisaj inedit prin ariditatea sa şi prin sculptarea adâncă a calcarului sub un înveliş impermeabil pe o suprafaţă foarte mare.
Pădurea de liliac de la Ponoare se află în apropierea comunei Ponoarele cu o suprafaţă de 20 ha, din care cca. 10 ha este rezervaţie forestieră şi a fost declarată monument al naturii. Pe lângă liliac şi mojdrean care sunt speciile principale, mai apar gorunul, cornul, cărpiniţa, vişinul turcesc etc.
În această pădure, în prima parte a lunii mai, are loc cea mai mare sărbătoare a judeţului Mehedinţi – Sărbătoarea liliacului.
Peştera Topolniţa, una dintre cele mai mari peşteri din ţară, are o lungime a galeriilor de 25 km. Peştera Topolniţa reprezintă un complex de galerii şi culoare dispuse pe mai multe etaje ce se întretaie şi se suprapun în spirale, puţuri şi sifoane. Numeroase lacuri, sclipind ca gheaţa la lumina lanternelor, întrerup pe alocuri cursul subteran al apei, sporind frumuseţea peşterii. Pe întreg parcursul peşterii se întâlnesc galerii ornate cu stalactite şi coloane, cu stalagmite-lumânări, cu ghirlande, draperii, baldachine şi valuri translucide din calcit imaculat. O astfel de galerie este Galeria Racoviţă foarte bogată în formaţiuni de calcit, în care unele zone, ca Pădurea de Lumânări sau Lacul de Cleştar fiind de o rară frumuseţe.
Peştera lui Epuran, cu o lungime de peste 3 km, are galerii dispuse pe două etaje, unul superior fosil şi altul inferior, activ. Peştera este un complex de săli şi galerii, cu numeroase ramificaţii, cu blocuri de calcar prăbuşite. În Sala Urşilor se găsesc numeroase schelete de urs de peşteră, fixate în decursul timpului pe planşeu cu cristale albe de calcit. Cea mai frumoasă zonă a peşterii este Galeria Comorilor, justificată prin bogăţia şi varietatea concreţiunilor. Peştera lui Epuran reprezintă, de fapt, partea cea mai nordică a Peşterii Topolniţei.
